Despre flexibilitatea profesională

Jeanina Cirstoiu
Spread the love
  •  
  •  
  •  

Dacă mă întreabă cineva cu ce mă ocup, mi-e greu să răspund. Nu pentru că nu mă ocup cu nimic, ci pentru că îmi plac multe lucruri și fac câte puțin din fiecare. Desigur, pot spune că sunt cadru didactic –  asta e profesia de bază, prima pe care am îmbrățișat-o cu încredere și care a rămas constantă de mai mult de jumătate de viață în ciuda numeroaselor formări de toate felurile, finalizate sau nu cu etichete – de la psihoterapeut și trainer la maseur sau artizan handmade, instructional designer, lector sau storyteller… dar aș spune foarte puțin despre mine.

Ce vreau să spun de fapt e că toate aceste fațete ale identității mele profesionale le cuprind pe toate celelalte și le pot reflecta într-un fel sau altul. Pentru că n-am abandonat niciuna pe drum și le-am acordat timp și energie fiecăreia, după cum s-a putut; iar uneori când îmi propuneam să îmi mai restrâng proiectele și mă ocup doar de … (unul din ele) apăreau provocări interesante din celelalte părți.

Eu cred că avem nevoie  în ceea ce alegem să facem / ceea ce trebuie să facem să ne implicăm cu mintea, cu emoțiile și cu corpul, iar fiecare dintre părțile noastre să-și aibă partea de muncă și partea de satisfacție.

Și ceea ce mi-ar plăcea să pot transmite e încrederea că orice facem cu plăcere poate fi o sursă de bucurie și o punte pentru conexiunea cu ceilalți. Chiar dacă, alegând să facem multe lucruri, nici unul dintre ele nu ajunge la măiestria la care ar putea ajunge dacă i ne-am dedica total.

Am să povestesc acum și aici câteva momente din viață în care o parte din aceste laturi s-au unit, pentru a mă învăța mai multe despre fiecare.

Am ales să devin profesor în ultimul an de facultate, după niște ani în care îmi spusesem că voi face orice în afară de învățământ. Doar că în ultimul an de facultate am avut două modele care mi-au schimbat complet perspectiva: o profesoară din facultate și o instructoare de yoga. Desigur, avusesem și până atunci profesori fascinanți; ce era acum diferit era că cele două profesoare ale mele trăiau cu pasiune ceea ce predau, iar noi, studenții, eram importanți pentru ele. Așa că am ales învățământul, și în primii ani relația mea cu elevii s-a hrănit din entuziasmul primit ca zestre în anul acela.

După vreo doi ani de învătământ îmi doream o muncă manuală… așa că am urmat cursurile unei școli de masaj… la care am rămas apoi o vreme să predau câteva lecții de anatomie. A fost cea mai mare provocare ca profesor/ trainer pentru că grupele erau alcătuite din persoane cu nivel și pregătire extrem de diverse… de la persoane care nu terminaseră o școală la medici. Așa că da, am învățat atunci diverse forme de masaj, dar profesorul din mine a avut de fapt parte de perfecționare. Nu, n-am renunțat la învățământ pentru masaj, dar ca profesor de biologie am căpătat un respect mai mare pentru corpul uman pe care l-am atins. Iar intimitatea atingerii în deplină siguranță a facilitat apoi interesul pentru psihosomatică, încă înainte de a ști ce înseamnă.

Eram studentă la psihologie, iar la unul dintre examene, profesorul ne-a cerut să analizăm din perspectiva terapeutului personajele unui basm – basm pe care tot noi l-am scris. În mintea mea au explodat atunci semnificații cât (mai apoi) într-un an de terapie personală. Am știut de atunci că voi folosi poveștile în terapie, atunci au înmugurit exercițiile de scriere creativă pe care urma să le transform în exerciții de dezvoltare personală, care aveau să devină în cele din urmă bazele unui atelier de scriere terapeutică… atunci o parte din mintea mea a făcut un nod bun între gândirea critică și gândirea magică, iar cele două și-au păstrat și și-au rafinat echilibrul în timp.

Ca profesor, din experiența asta am rămas cu convingerea că predăm și învățăm cel mai bine spunând povești. Sistemul de învățământ, prin predare-învățare-evaluare își propune să transmită cunoștințe, să formeze competențe și să catalizeze formarea de valori. Iar poveștile pot crește valori sănătoase, indiferent de cunoștințele care vor fi transmise. Aș putea spune că sunt norocoasă, predarea biologiei poate beneficia de povești aparent fantastice despre diversitate și adaptare, relațiile dintre viețuitoare și evoluție. Dar sunt convinsă că orice disciplină de studiu, predată cu pasiune se poate sprijini pe povești.

Eram spre finalul primului an de formare în psihoterapie și am descoperit mărgelele și mărgelitul. Doar că o data începută dezvoltarea personală, mărgelele nu mai aveau cum să rămână simple mărgele, iar fiecare combinație a lor, intenționată sau nu, căpăta o semnificație ce putea fi descifrată asemenea unui test proiectiv. Așa au apărut apoi podoabele personalizate, care, asemenea poveștilor personalizate, puteau fi construite pentru sine sau pentru celălalt, iar lucrul împreună cu celălalt la o astfel de podoabă putea fi învăluit în cadrul sigur și conținător al unei întâlniri terapeutice…

arbore genealogic
măgelele în terapie: arbori genealogici și povești

Legătura dintre podoabele personalizate și poveștile personalizate s-a făcut (în) inconștient, în vis. De când lucram mai mult cu mărgelele poveștile dispăruseră, ca și cum creativitatea mea ar fi fost limitată – ori una, ori alta. Până când într-o noapte am visat că răsuceam mărgele între degete, iar ele se transformau în cuvinte… iar de atunci poveștile au revenit. Iar mărgelele s-au simțit bine chiar și la școală, în săptămâna altfel, când elevii mei și-au recapitulat tipurile de frunze răsucind pe sârmă micile mărgeluțe de nisip… care în mâinile lor erau asemenea celulelor care se aliniau pentru a forma țesuturi și organe…

serotonină
anatomia plantelor – recapitulare cu mărgele; molecule de serotonină pentru a ne modela buna dispoziție

În această perioadă de izolare cele mai utile mi-au fost abilitățile de terapeut și coach în lucrul cu elevii de după ecran… pentru că, acum, când solidaritatea de gașcă le-a scăzut prin separare, i-am cunoscut mai bine pe fiecare. Și dincolo de orele din clasa virtuală, aveam ocazia să meditez mai mult la gândurile lor rămase pe chat și să aleg un răspuns potivit – pentru ceea ce fusese spus și pentru cererea de dedesubt, pentru mesajul care la clasă poate trece neobservat, acoperit de energia grupului…

elevi-sanatate
urări de sănătate din partea elevilor mei

Acum toate părțile mele își impart timpul și spațiul meu mental și fizic în bună pace. Fiecare știe că la un moment dat va reveni în atenție, singură, sau împreună cu alta. E vacanța școlară, așa că s-a creat spațiu – timp real și/sau virtual pentru povești și mărgele – răsucite (în mod terapeutic) printre toate aspectele vieții mele și, sper și ale altora.

Iar eu mă bucur să exprim și să-mi deschid către lume toate petalele identității mele. Desigur, și dacă m-aș fi simțit doar profesor aș fi avut ce face în vacanță, toți colegii mei pot confirma asta… dar așa, pot explora și mă mai pot întreba din când în cînd: ce-ar fi fost dacă, într-un moment anume, aș fi ales diferit? E o întrebare la care în ultimii ani îmi răspund liniștită: în cele din urmă aș fi ajuns cumva să fac tot ceea ce știu și pot face.

________

Jeanina Cirstoiu
Jeanina Cirstoiu

Jeanina Cîrstoiu – profesor de biologie, autor de manuale școlare, trainer cu formare în NLP și psihoterapie experiențială. Lector la Fundația Calea Victoriei (ateliere de psihosomatică și scriere terapeutică). Storyteller la Revista Psychologies. Mărgelitor la Jocul cu mărgelele de sticlă.

 

Alte articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *