În cazul puțin probabil al depresurizării……

Mirela Stere
Spread the love
  •  
  •  
  •  

Anul acesta mai mult ca in alți ani am primit invitații de a-mi impartasi experiența profesională pe timp de Covid.

Eu care vorbesc și scriu usor despre orice, oriunde și oricând am stat si am cugetat. Și tot am cugetat. Pentru că nu mai era doar despre ce am făcut ca profesionist de HR ci și despre cum m-am simțit înainte să fac ce nu mai făcusem până atunci.

Cum s-a schimbat viața unui specialist de HR in 2020? Din experiența personală pot spune ca m-am simțit precum un agent sanitar altoit cu coach de proximitate.

De bine ce ne străduiam să descifram comunicarea și marketarea ca să construim și să promovam brandul de angajator, jap, ne-a lovit pandemia în moalele capului.

Gândindu-mă la brandul de angajator și la cum este percepută experiența unui nou angajat în Macromex, mereu am asociat-o cu experiența unei călătorii cu avionul. De ce cu avionul? Pentru că zburăm la altitudini mari, ajungem repede la destinație și plecam imediat pe o noua rută. Colegii mei sunt pasagerii, CEO-ul si CFO-ul sunt piloții iar HR-ul este echipajul de insoțitori de zbor.

Chiar dacă spuneam mereu “în cazul putin probabil al depresurizării avionului, fixati-vă prima dată masca de oxigen pe față”, nu ne-am gândit că acest context, “puțin probabil” va exista vreodata in realitate.

2020 a fost anul în care s-a depresurizat avionul și prima reactie a fost uimirea. Apoi a venit teama, apoi am amorțit fără ca să pot sa am o perspectivă clara a ceea ce voi face în ziua urmatoare. Încercam să ajut, să trec printre rândurile cu pasageri, să îi salvez, să îi liniștesc însă eu nu mai aveam aer. Uitasem de mască  și de instinctul de supraviețuire. Simțeam nevoia să intru în contact cu alte nave și să găsesc repere. Daca până la acel moment informația însemna putere, inflația de informații vehiculată în perioada martie-mai 2020 a însemnat sufocare. Primite de-a valma – comunicări oficiale, neoficiale, din alte colțuri de lume sau de aproape, toate au crescut anxietatea și incertitudinea. Cum să funcționezi eficient în haos? Cum să susții? Cum să fii de folos?

Limbajul de lemn s-a preschimbat pe timp de pandemie în cuvinte si expresii noi, cu fond bun dealtfel, atunci când sunt folosite in contextul potrivit, devenind patetice și nefirești: “reinventare”, “oportunitate de creștere”, “gândire pozitiva”, etc.  Oameni buni, cine nu poate recunoaste cu onestitate că a ramas paralizat, chiar și pentru o fracțiune de secundă, de frică, este un maestru al deghizărilor și al disimulării!

Toate nevoile, deosebit de sofisticate pâna la început de 2020 ni s-au răsturnat, toate planurile s-au schimbat, toate modelele cunoscute, validate si folosite s-au anulat. Stare de urgență, stare de alertă și stare de asediu în interior. Declaram ca avem nevoie să mâncăm (drept pentru care mergem la cumpărături), să ne mișcăm (pentru a dezmorți măcar trupul, dacă restul era încă inert), să ne îngrijim părinții și bunicii care ne-au ridicat o mare dilemma: îi lăsăm să moară de foame sau de Sar-Cov 2? Bunicii trecuți prin razboi, foamete, cutremure… hm…greu de speriat și ușor de ucis.

Ca la un semn, toată planeta s-a transformat și a fost populată nu de oameni ci de PFN (adică persoană fizică neautorizată – ca deh, cine ar avea interes să ne autorizeze?). Și toți acești PFN s-au trezit singuri, cotizanți pe viață ai sistemelor imperfecte, închise precum o mimosă pudică în fața nevoilor lor. Fiecare pe cont propriu, gestionar al propriilor emoții și  emițător de semnale S.O.S.

Când am avut puterea să întind mâna după masca de oxigen am observat ca toți pasagerii erau in regula, respirau, se țineau de mână sau se băteau bărbătește pe umăr.

Preț de câteva secunde pierdusem din altitudine ca mai apoi sa ne ridicăm și mai sus decat zburasem anterior.

Pentru o clipa am crezut că toata munca mea de peste 16 ani se risipeste, dar apoi am constatat ca “in situatia puțin probabilă a depresurizării avionului”, toți călătorii au capacitatea de a se descurca de minune și asta îmi aduce zambetul pe buze.

Călătoria noastra continuă!

Sus inima, Macromex!

____________

Despre Mirela Stere

Am ales inconștient să urmez o facultate de construcții pentru că îmi place să construiesc punți între oameni, între idei, între proiecte, între inimi.
Am ales conștient să lucrez în Resurse Umane pentru că omul este cel mai fascinant univers, cu un potențial încă ne-explorat la capacitatea sa maximă.

Mirela Stere
Mirela Stere

Caut frumosul în tot ce mă înconjoară și mă bucur să îl descopăr la fiecare pas. Mușc cu nesaț din tot ceea ce înseamnă viață și vreau să las urme pe acest pământ. Visez mult și muncesc cu îndârjire pentru ca fiecare vis să prindă viață. Iubesc copiii și copilaria, este starea din care creez, mă inspir și mă umplu de energie.
“Am vrut sa fiu artistă de când aveam 2 ani”  și am fost. Când sufletul a dat pe-afara de emoție mi-am asternut trăirile intr-o carte. Am vrut să zbor și am zburat. Am vrut să vad cum este viața din adancuri și am văzut. 

Muncesc, iubesc, construiesc, visez, planific, învat, călătoresc, descopar, susțin …  trăiesc. Perfect de imperfectă.

Alte articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *