Schimbarea ca normalitate

Spread the love
  •  
  •  
  •  

Am început acest an într-un mod obișnuit, la fel ca mulți dintre voi. O petrecere de Revelion într-un loc drăguț, cu prieteni, muzică și mâncare de calitate, obișnuitele urări, planuri pentru următoarele zile, planuri generale pentru restul anului, pe scurt, “business as usual”. Da, erau ceva știri despre o boală nouă în China, dar păreau la ani lumină fața de obișnuitul și uzualul de zi cu zi.
Ce a urmat știm cu toții. Schimbare după schimbare, frică, neliniște, incertitudini, iar peste ele întrebarea “Când vom reveni la normal?”.

Stefania Luca
Stefania Luca

Apoi, când a devenit evident că răspunsul e “Nu știu”, am încercat să aducem uzualul mai aproape prin expresia “the new normal/noua normalitate”. La fel ca mulți alții, și eu mi-am adaptat modul de lucru, interacțiunile, relațiile, ofertele, opiniile, așteptările. Am fost neîncrezătoare, optimistă, furioasă, resemnată, activă. M-am redescoperit și reinventat.  Mi-am schimbat o parte din stilul de viață, pe care o consideramde neschimbat. Am trecut la comunicarea și cursurile online ca normalitate în loc de excepție. Mi-am format reflexe noi, de la purtatul măștii până la triajul informațiilor prin filtrul gândirii critice. Și totuși simțeam că în ciuda eforturilor mele încă îmi scapă ceva.
Acel ceva a venit ca un cadou, într-o simplă conversație cu mentorul meu. Schimbam impresii despre măsurile luate în România și în țara lui, despre cât de greu e să accepți schimbare după schimbare fără nimic cert, când mi-a spus că ar trebui să uităm despre “business as usual” și să începem să gândim în termeni de “change as usual” – cum să trăiești când schimbarea devine normalitatea de zi cu zi, cum să gândești, ce să aștepți și cum să acționezi într-un context fluid, în care tot ce ai învățat să faci pentru a avea succes devine relativ.

“Imposibil, e ca și cum ai învăța să respiri argon când corpul tău e făcut să respire oxigen.”

“Nu, e ca și cum ai învăța că în apă te deplasezi altfel decât pe uscat și ai alte repere. Încearcă, pentru că altfel vei aștepta ceva ce s-ar putea să nu mai vină – business as usual nu va fi ceea ce am fost obișnuiți să fie, chiar dacă ne vom întoarce la birouri și la întâlnirile în grup.”

Am acceptat provocarea cu destul scepticism Dacă pornesc de la premisa de “change as usual”, ce mai rămâne din tot ce știam că e stabil? Și cât va mai conta ceea ce rămâne?

Pot să spun după câteva luni de “change as usual mindset” că nu înseamnă renunțarea la ce este valoros, ci dimpotrivă. A accepta că rezultatele și felul în care le obții nu sunt bătute în cuie, a fi pregătit să o iei de la capăt, a fi detașat de ceea ce ai făcut ieri pentru că astăzi ar putea veni ceva care să schimbe contextul, a conștientiza că atunci când competențele nu sunt de ajuns, voința și intenția de a face ceva îți aduc resursele de care ai nevoie, a primi cu recunoștință fiecare interacțiune, știind ca ar putea fi acea bătaie de aripi a unui fluture care să schimbe ceva major în viața ta, a accepta propria imperfecțiune și neputință, a fi mai atent la și cu ceilalți, pentru că nu știi încotro îi va duce următorul val  – acestea sunt câteva dintre lecțiile învățate în aceste luni de „înot” prin „change as usual”.

Oricât de mari și de neașteptate ar fi valurile de schimbări prin care trecem,  ele ne schimbă doar poziția, nu și natura. La sfârșitul zilei, rămânem noi înșine. Cunoștințele, abilitățile, rețetele de succes, capacitatea de a rezolva probleme – toate sunt parte a schimbării, dar ne rămâne capacitatea de a acționa, a ne juca sau da sens lumii. Altfel zis, a înota.

___________

Sunt printre norocoșii pentru care profesia este și o pasiune. De mică mi-a plăcut să călătoresc, să descopăr oameni și lucruri noi și să le țes în povești care să

Stefania Luca
Stefania Luca

inspire. Business developer, trainer, instructional designer… toate au în comun această pasiune, de a împărtăși resurse și a susține dezvoltarea celor cu care călătoresc, învățând de la ei în același timp.

Cred cu tărie că fiecare dintre noi are ceva valoros de adus în marea poveste a lumii, și că indiferent cât de întortocheat ne este drumul, vom ajunge să facem ceea ce ne exprimă cel mai bine.

Alte articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *